Era antrenor la tineret-rezerve când Barbu şi Dobrin 1-au propus ca antrenor principal. Se încheia astfel "perioada Ozon".
     Mulţi foşti mari jucători au trecut, ca antrenori, pe la clubul piteştean. Unii intraţi deja în legendă!
Nu se poate, într-o relatare despre 45 de ani ai clubului, să nu-i amintim măcar pe câţiva. Ion Lăpuşneanu a fost portarul care s-a urcat pe vaporul "Conte Verde" şi a participat, în 1930, în Uruguay, la prima Copa del Mundo, alături de nume celebre atunci: Deşu, Rudy Wetzer, Rafinschi, Barbu, Robe, Vogi, Fieraru, Czabo, Biirger.
     Era prin anii '60 când ne-am cunoscut. Avea o statură impo¬zantă. "Acoperea", ca un portar veritabil, gata să-şi aşeze pieptul în faţa plasei.
Avocat, purtând o geantă plină cu "cauze", era mereu pe drumuri. Foştilor fotbalişti le place mişcarea; le place să lucreze afară. Se mişca cu dezinvoltură acum în duelurile din sala paşilor pierduţi. Avea nostalgia fotbalului pe care-1 jucase generaţia lui. Admira noua generaţie, îl admira pe Dobrin. Ne-am bucurat ani buni de distinsa-i şi onoranta-i prietenie!
     In galeria celor câtorva zeci de antrenori, am vrea să găsim cele mai potrivite cuvinte pentru toţi. O să fiţi de acord cu alegerea noastră, doar aparent neaşteptată: Ştefan Vasile, Leonte lanovschi, Tănase Dima. Mult bine au făcut ei clubului piteştean!
Ei se confundă cu începuturile fotbalului de mare performanţă la Piteşti. Cu intermitenţă, Tănase Dima este prezent în colectivul tehnic, din 1961 şi până-n anii '90! A fost mereu în plan secund, dar, cu tactul, cu pregătirea sa, cu caracterul său excepţional, cu echilibrul caracteristic, a avut mereu o contribuţie la bunul mers al activităţii. Jucătorii pot depune mărturie despre disponibilitatea lui Tănase Dima de a-i ajuta, mai ales când ei au parcurs anii de studii...
     A fost, pe rând, secundul lui Ştefan Vasile, Titus Ozon, Fl.Halagian, Şt. Coidum, Dumitru Nicolae-Nicuşor; a fost director tehnic. Cu modestia-i caracteristică, a fost util mereu. Competenţa sa profesională 1-a recomandat mereu. Este membru fondator al primului club privat de pregătire în fotbal pentru juniori - Centrul "Nicolae Dobrin", alături de Victor Jigman, Mihai Georgescu şi, bineînţeles, Dobrin.
     Ştefan Vasile şi Leonte lanovschi sunt primii mentori ai lui Dobrin. "Nea Fane" este chiar naşul familiei Gica şi Gicu Dobrin. "Nea Lenei" este alt fel de naş al multor fotbalişti care au trecut pe la F.C. Argeş. Dotat cu har pentru această vârstă a iniţierii, nea Lenei a format pentru performanţă zeci de fotbalişti. Nu vrem să dăm nume. Antrenorul emerit Leonte lanovschi vorbeşte, ca un tată, despre ei. Şi tot ca un părinte, păstrează pentru el atâtea momente din viaţa lor, când a intervenit salvator ca drumul lor fotbalistic să nu se frângă! A transmis pasiunea de antrenor şi fiilor lui. Mihai este un priceput antrenor la copiii clubului, iar Lenei cel mic o enciclo¬pedie a tenisului de câmp. Ştefan Vasile şi Leonte lanovschi sunt ca şi patriarhii fotbalului argeşean. Barbu şi Dobrin, reprezentanţii celor care-n anii '60 aduceau fotbalul piteştean în "fotbalul mare", vă pot confirma. Teaşcă a pus borna modernizării clubului pe toate planurile. Bazil Marian, Titus Ozon şi Dumitru Nicolae-Nicuşor, jucători mari, au fost, la Piteşti, antrenori oneşti, dar fără stea. Urme a lăsat Ion Moldovan. Interesant a fost Marian Bondrea. Dobrin, Cârstea, Stancu, Speriatu, M. Zamfir, foşti jucători, au punctat, ca antrenori principali, câteva momente din viaţa clubului. Dobrin avea să puncteze decisiv prin experienţa sa, în performanţa din '98 a clubului. V. Stan - şlefuitor de portari.
Cel care a rămas însă în istoria acestuia drept cel mai titrat antrenor este Florin Halagian. "Armeanu" a avut stea! Ca şi prietenii lui, colegii lui de echipă, Barbu şi Dobrin, care s-au gândit la el şi 1-au propus în această calitate.
     Spune Dobrin: "Halgian a ştiut să creeze atmosferă bună în echipă. Asta conta enorm. Eram atunci jucători cu experienţă,jucători cu personalitate. Esenţial era ca cineva să-i lege într-o ECHIPĂ. Mă refer la relaţia sufletească dintre noi. Halagian a reuşit. Cu timpul, a devenit unul dintre cei mai buni antrenori din divizia "A". A fost un spirit deschis, avea fler, vedea bine jocul şi ştia să facă la timp mutarea care se impunea". Când antrenorul Dobrin face aceste remarci despre alt antrenor, totul este acoperit de competenţă. A fost un campionat - 1971 - 1972 - în care echipa a tot urcat. Din etapa a 16-a, n-a mai părăsit podiumul clasamentului. Din etapa a 21-a a stat numai pe locul al doilea. Din etapa a 25-a n-a mai cedat locul întâi!
Florin Halagian aducea primul titlu de campioană la Piteşti în primul său an ca antrenor în divizia "A". "Noroc!" - au zis unii. "Este sosul lui Teaşcă" - au zis alţii. "Este o generaţie de jucători ajunsă la maturitate" - au fost alte păreri. Fiecare cu părerea lui, vorba lui nea Tudorică Muşatescu. Halagian avea, însă, să recidiveze.
     Drumul unui antrenor nu-i presărat însă cu trandafiri! In 1973, Halagian avea să fie destituit. Am fost singurii care s-au mai apropiat de el după şedinţă. Toţi părăseau grăbiţi "Casa Albă", unde avusese loc o şedinţă cu o regie desăvârşită. La ea avea să fie invitat şi procurorul şef al judeţului (care abia ieşise din baie!).
     Halagian fusese pus la zid şi nu era bine ca vreun membru al clubului să fie văzut cu un "ciumat"! Şi toţi plecau fără să-i acorde o privire lui Halagian! Ni s-a părut nedrept ce se întâmpla: poţi fi schimbat oricând, pentru că, obiectiv, oricând cineva poate fi mai bun decât tine, dar i se puneau în cârcă mult mai multe, numai ca "Hala" să-şi ia valea! L-am însoţit şi 1-am încurajat. Peste ani, "Hala" şi-a amintit de gestul pe care 1-am făcut, îi cunoşteam ambiţia. Ştiam cum acţionase, de cât tact dăduse dovadă, să strunească o echipă cu atâtea personalităţi. Şi - lucrul cel mai dificil - într-o echipă în care avea atâţia prieteni! A revenit şi s-a răzbunat în felul lui. A mai adus încă un titlu Piteştiului, n-a părăsit câţiva ani podiumul campionatului şi a adus la Piteşti echipe renumite de pe continent.