Egal cu Rm. Valcea //video

FC Argeş nu a reuşit decât un egal în partida disputată pe teren propriu cu Rm. Vâlcea. Alb-violeţii au avut un început dominant de partidă însă Dulcea şi Năstăsie nu au nimerit spaţiul porţii apărat de Perianu. Golul gazdelor a venit în minutul 27, autorul fiind juniorul Alin Popa care a fructificat centrarea lui Cătălin Doman.

Alb-violeţii au avut şansa să se distanţeze în repriza secundă însă Bazzi a şutat în Perianu. Din minutul 65 oaspeţii au preluat conducerea jocului având câteva ocazii importante de a marca însă Ionuţ Boşneag s-a evidenţiat de fiecare dată. Totuşi cu trei minute înainte de final vâlcenii reuşesc să egaleze prin Roman după o lovitură de colţ.

În urma acestui rezultat FC Argeş a coborât pe locul trei, la un singur punct de UTA Arad şi FCM Tg. Mureş. În următoarea etapă alb-violeţii se vor deplasa la Petroşani pentru partida cu Jiul.

Ionuţ Badea: "Din păcate am pierdut două puncte extrem de mari, în postura în care Vâlcea a venit cu o fază defensivă bine pusă la punct în incercarea lor de a câştiga mâcar un punct. Noi am avut trei jucători suspendaţi, cred că echipa a dat tot ce a putut astăzi, spun asta pentru că suferim clar din punct de vedere fizic datorită problemelor care au existat până acum la echipă. Sper să reuşesc ca în următoarea săptămână să găsesc un echilibru pentru ca la ora jocului să suferim."

Alin Artimon: "Un egal mai mult decât meritat. Dacă luăm raportul ocaziilor mari de a înscrie e undeva la 7-3 pentru noi. Sunt mulţumit de joc pe întregul parcurs al lui, este bine că am trecut de momentul delicat cu Tg- Mureş iar în condiţiile în care am remizat cu cea mai bună echipă din această serie ne dă încredere pe viitor. Acest punct nu are nicio valoare dacă nu vom câştiga următorul meci de acasă cu CS Otopeni."

 

FC Arges: Bosneag - Voicu, Lacusta, Cazan, Poenaru - Bazzi (min. 77 Cirstoiu), Alin Popa, Valentin Stan, Doman (min. 88 Beuran ) - Nastasie (cpt.), Dulcea
Rezerve neutilizate: Coca - Mircea Stan, Dita, Panait, Boboaca
Antrenor: Ionut Badea

CSM Rm Valce
a: Perianu - Iulian Popa, Ciprian Dinu, Deaconescu, Goge - Sergiu Popescu, Dandea, Rosca (min. 73 Girca), Dobre (min. 90 Dragomir) - Roman, Boroiban (min. 78 Onofrei)
Rezerve neutilizate: Rusandu - Pirvu, Sararu, Onofrei, Marian Popa
Antrenor: Alin Artimon

Cartonase galbene: Doman, Bazzi, Poenaru, Cazan - Iulian Popa, Rosca, Deaconescu, Dandea, Girca