FC Arges - FC Alzhayik 3-0
Cosmin Nastasie a reusit o dubla cu FC Alzhayik

Sâmbătă după-amiaza FC Argeş a susţinut primul meci amical al stagiului de pregătire pe care alb-violeţii îl desfăşoară în Antalya. Piteştenii au făcut un meci foarte bun şi nu au avut niciun fel de probleme să se impună în faţa echipei de prima ligă din Kazakhstan, FC Alzhayik. Meciul a fost controlat de la un capăt la celălalt de către alb-violeţi, care la final au obţinut o victorie meritată cu scorul de 3 - 0. După câteva ocazii irosite, argeşenii au deschis scorul prin atacantul Adrian Dulcea, cel care dovedeşte astfel că poate fi un om foarte important în acest retur de campionat în încercarea piteştenilor de a reveni în Liga I. Jocul a continuat să fie dominat cu autoritate de către elevii lui Cristi Negru. Piteştenii au mai reuşit până la finalul meciului să mai marcheze alte două goluri. Ambele reuşite i-au aparţinut căpitanului echipei FC Argeş, mijlocaşul Cosmin Năstăsie. Până la finalul jocului tabela de marcaj nu s-a mai schimbat, iar FC Argeş a obţinut o victorie meritată şi în acelaşi timp scontată cu scorul de 3 - 0 împotriva echipei FC Alzhayik.


FC Arges repriza 1: Bosneag ('30 Coca), Voicu, Balasa, Lacusta, Poenaru - Popa, Bazzi, Tames, Doman - Dulcea, Ivanica

FC Arges repriza 2: Coca ('60 Bolboasa) - M. Stan, Cazan, Dita, Cotiga - Vali Stan (State), Carstoiu, Panait (Rauta), Nastasie - Voiculet, Boboaca (Beuran)

 

 

Al doilea meci amical pentru alb-violeţi
Formaţia FC Argeş va susţine astăzi al doilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Antalya. După ce în primul meci al acestui cantonament argeşenii au depăşit cu scorul de 3 - 0 pe FC Alzhayik, elevii lui Cristi Negru vor întâlni astăzi o echipă destul de puternică din prima ligă a Rusiei. Astfel, cu începere de la ora 15:00, alb-violeţii vor juca astăzi împotriva echipei Saturn Moscova. În materialul ce urmează vom face o prezentare mai amănunţită a echipei din prima ligă rusă ce va da piept astăzi cu FC Argeş.

Echipa s-a fondat în anul 1946

FC Arges - Saturn Moscova
Echipa Saturn Moscova, ce va da astăzi piept cu FC Argeş, s-a fondat în anul 1946. Această echipă reprezintă o suburbie a ca-pitalei Rusiei, ce poartă denumirea de Ramenskoe. Iniţial clubul s-a numit Krylya Sovetov, asta până în anul 1957. Încă două sezoane formaţia din Rusia s-a numit Trud, iar din 1959 s-a trecut la denumirea pe care clubul o poartă şi în acest moment. 

Nu a realizat nicio performanţă majoră în Rusia

Saturn Moscova nu a realizat de-a lungul timpului nicio performanţă majoră în fotbalul din Rusia. Această echipă nu se poate compara cu celelalte forţe din capitala Rusiei, precum Lokomotiv Moscova, TSKA Moscova sau Spartak Moscova. Începând cu sezonul 1999, această grupare a evoluat tot timpul în prima divizie din Rusia. În toate aceste sezoane cel mai bun loc ocupat de către echipa din Moscova a fost locul 5 în sezonul 2007. În schimb, în sezonul 2005 a reuşit să stabilească recordul în materie de rezultate de egalitate avute de o echipă într-un sezon din prima ligă rusă. Din cele 30 de meciuri, formaţia din Moscova a terminat 16 la egalitate. În ultima ediţie de campionat ruşii au terminat sezonul pe locul 7.

Este o echipă ce se bazează pe jucători din Rusia

Saturn Moscova este una dintre puţinele echipe din Rusia ce la ora actuală se bazează aproape în totalitate pe jucători autohtoni. În lotul de 24 de jucători al celor de la Saturn Moscova, 19 sunt din Rusia. În decursul anilor nu au trecut jucători foarte importanţi pe la această echipă. Practic, singurul fotba-list important care a evoluat la Saturn Moscova a fost Vicktor Onopko. Acesta a fost primul căpitan al naţionalei Rusiei, după destrămarea Uniunii Sovietice.